Plante acvatice
Face parte din familia Polypodiaceae, fiind o feriga de rau. Este o planta raspandita in zona tropicala din Africa. Specia a fost denumita initial, de Fee, Gymnopteris heudelotti, dar in 1934 Alston a trecut-o ca facand parte din specia Bolbitis. Are un rizom lung, aproape lemnos, pe care cresc frunze de-o parte si de alta. Lungimea rizomului este de 30 cm, avand numeroase radacini. Totusi planta se va "ancora" pe un suport tare ca: radacina ornamentala sau o piatra. Rizomul se poate taia in mai multe parti, rezultand mai multe plante. Are nevoie de o temperatura de 25° C, de o apa curata si limpede, precum si de o lumina puternica. Cand introducem planta in acvariu, aceasta are nevoie de o perioada destul de lunga de acomodare, apoi creste foarte repede, crescandu-i o noua frunza la fiecare 4-5 zile. Prefera o apa cu duritate medie sau chiar dura (4-13 dH). Are nevoie de un pH usor acid, 5-7.5. Injectarea de CO2 poate duce la marirea ritmului de crestere. De asemenea sunt constatari de crestere mai rapida in cazurile in care se afla in "bataia" curentului de la pompa.